Cum să-l implici pe soț în creșterea copilului

Personal, foarte personal

Vreau să vă vorbesc de la mamă la mamă, sincer și direct. Cu pălăria de specialist, dar trăind realitatea vieții de familie, nu iluziile din cărți și filme.

Creșterea Robertei ne costă enorm de mult timp. Financiar, stăm mai bine – investițiile noastre s-au limitat la medici, cursuri, cărți, jucării și materiale sănătoase. Nu ne interesează haine sau încălțări de firmă, gadget-uri scumpe sau fast-food.

Dar timpul… timpul este cel mai prețios.

Cum ne-am organizat timpul cu Roberta

De la naștere, Roberta a dormit singură în camera ei. Costul? Treziri mai dese și mult studiu despre metode blânde pentru autoreglarea copilului după ce îl lași din brațe.

Primele luni au fost pline de activități constante: cântat, ieșiri afară cu scop educativ, citit poezii și povești, arătat obiecte, culori, oameni și diferențe. Toate acestea au stimulat dezvoltarea ei în fiecare moment.

De la 3 luni, Roberta a început kinetoterapia, continuând până a mers singură. De la 4 luni am început masajul facial și exercițiile pentru stimularea vorbirii. La 6 luni am introdus diversificarea și setarea limitelor: “NU/GATA!”, evitarea prizelor, atenție la mașini sau obiecte periculoase.

De la 7 luni am lucrat pe răspunsul la nume, cererea prin arătat cu degetul și pronunția mea verbală. Învățarea cu olița a venit în paralel.

De la 9 luni a început expunerea la jocuri cu jucării, iar la 1 an am renunțat la laptele de noapte.

De la 1,3 ani am introdus pronunția cuvintelor, jocul simbolic și recunoașterea emoțiilor.
De la 1,6 ani, propoziții simple și explicarea relațiilor cauză-efect.
De la 1,8 ani, explicarea sursei emoțiilor și verbalizarea lor.

Și continuăm, pas cu pas, până la vârsta actuală – 1 an și 10 luni – și mai departe.

Implicarea tatălui: cheia echilibrului

Am implicat 100% și soțul, cu răbdare și fără acuze: “Nu te ocupi de copil!”. Discutăm mereu când apare o problemă.

Roberta îl cheamă pe tata la masă, îi cere să o ajute, spune “Te iubesc, tati!” – astfel, tata nu e doar un obiect de decor în casă.

De la schimbatul scutecelor până la ieșirile afară, tati a fost prezent 10–30% din timp, dar mereu implicat. Ce învață cu mine generalizează și cu tata.

Chiar dacă lucrăm amândoi de acasă, ne-am asumat creșterea copilului împreună.

Roluri diferite, dar egale

Credem cu tărie că mami și tati au responsabilități egale, dar roluri ușor diferite:

De la mamă, copilul învață siguranța emoțională:

• Liniștirea și autoreglarea

• Recunoașterea emoțiilor

• Cererea de ajutor

• Vorbire descriptivă și fraze elaborate

De la tată, copilul învață autonomia și provocarea:

• Joc fizic provocator

• Asumarea riscurilor controlate

• Ieșirea din zona de confort

• Independența și rezolvarea problemelor

• Importanța efortului, nu doar emoția reușitelor

Mămici dragi, implicați tăticii! Chiar dacă greșesc, este normal. Noi, mamele, suntem doar jumătate din nevoia copilului.

Oferți-le îmbrățișări și încurajări și dați-le șansa de a crește alături de copii!