Mamă care își ține fetița în brațe pe covor, amândouă zâmbind și conectate emoțional într-o dimineață liniștită.

Copiii noștri nu sunt dificili. Noi suntem.

jurnal de mămăcie Mar 27, 2026

Cuvintele care m-au făcut să plâng

“Copiii nu sunt dificili. Dificil e să fii copil într-o lume plină de adulți obosiți, ocupați și nerăbdători.”

Am ascultat aceste cuvinte într-un reel și nu mai rețin al cui. Am plâns imediat. Tocmai mă certasem cu fetița mea, care, la trezire, era numai țipete.

Eu dormisem foarte puțin. Nu din cauza trezirilor ei, ci pentru că nu-mi prioritizam somnul.

În mijlocul haosului din mintea mea obosită, a venit haosul din creierașul ei în plină dezvoltare.

Am strigat: “Nu înțeleg ce vrei!”

Când a început să țipe mai tare, am început să plâng și-am strâns-o în brațe.

I-am spus: “Iart-o pe mami că a țipat!” și-am început să-i cânt melodia ei preferată.

În clipa aia s-a liniștit, s-a uitat la mine și mi-a zis: “Mami ale apă pe fasă!” (Mami are apă de față).

Înțelegere și răbdare

I-am răspuns: „Mami plânge. E tristă pentru că a țipat la tine.”

Și a continuat conversația:

Mami s-a supălat.
Da, i-am zis, mami e supărată pe ea pentru că a țipat la tine. Tu abia te-ai trezit și nu știai ce vrei. Nu era vina ta că țipai. Hai să stăm împreună sub plăpumica asta albă și pufoasă ca zăpada.

Păpumica e albă ca zăpada, mami.

Și-a adormit în brațele mele vreun sfert de oră.

Cuvintele din reel mi-au amintit de copilăria mea: totul pe grabă, nimeni nu avea timp pentru mine, nimeni nu se gândea dacă mi-e greu singură sau dacă sunt bine cu mine.

Noi, părinții obosiți și grăbiți

Cu cele mai bune intenții, muncim pe rupte să le fie copiilor viața bună.

Dar obosiți, n-avem răbdare pentru un “cucu-bau” prelungit, un joc de cărți ori o poveste spusă ca-n povești.

Și ocupați cu biroul, laptopul, clienții și cursurile de perfecționare, ne lăsăm copiii cu întrebări nepuse, bucurii neîmpărtășite și dorințe nespuse.

Și nerăbdători să crească mai repede, îi repezim cu:

Stai o dată locului!
Mai taci o dată!
Nu mai țipa!
Du-te-n camera ta și joacă-te singur!
Ia telefonul și lasă-mă!

Nu ne dăm seama că timpul ăsta este mai prețios decât orice promovare, proiect sau cont bancar.

Că ochii copiilor noștri își pierd ținta spre ochii noștri și când vrem să-i întâlnim, ei nu ne vor mai privi.

Că brațele lor mici vor îmbrățișa curând telefoane și tablete, din lipsa brațelor noastre.

Că bucuria lor când ajungem acasă se transformă în nepăsare, că ne-au înlocuit cu ecranele.