Fuge, aliniază obiecte, flutură mâinile, deschide uși?

„Am schimbat 5 centre în 5 ani…”

Dragă mămică,

Înainte să vină în programul meu START de 12 luni, o mamă ca tine mi-a spus la telefon:

Am schimbat 5 centre în 5 ani. Făcea puzzle-uri, desena, picta, lipea, citea, construia cu cuburi după poze. Îi dădeau ciocolată și chips-uri ca recompensă haotic, fără o strategie de retragere a recompensei. Îl pedepseau la colț dacă refuza să lucreze, îl certau când fugea prin cabinet și flutura mâinile și îmi spuneau să îi dau peste mână.

Nu vorbește nici azi, la 7 ani.

Am înțeles din tot ce ne-ai predat că, de fapt… el nu făcea terapie. Vreau să încep de la 0. Îmi asum orele de care spui. Minim 1 an. Doar ajută-mă cu toate metodele, pe toate palierele: joc, comportament, motric, limbaj și cognitiv.

Dacă ești în situația acestei mămici… e normal să nu vorbească nici la 7, nici la 15 ani.

Și nu din cauză că e prea afectat, ci din cauză că nu lucrează cu strategie.

ȘANSE ARE ORICE COPIL. Inclusiv al tău, indiferent de diagnosticul lui.

Doar să îl înțelegi și să îl accepți cu „toate ciudățeniile” lui, înainte să te aștepți să învețe ceva de la tine.

Apoi, să lucrezi cu el structurat. De azi.

Când copilul nu răspunde, nu vorbește și pare „în lumea lui”

Chiar dacă și tu l-ai dus ani de zile în centre și el încă este interesat numai de uși, vagoanele trenurilor, scările rulante, aliniatul mașinilor și al literelor, de fluturatul mâinilor și de alergatul fără sens, de colo-colo.

Poate nici măcar nu se uită la tine și nu răspunde când îl strigi.
Poate nu se joacă decât singur.

Și joaca lui înseamnă numai aliniat, râs fără motiv, tras cabluri după el, rupt frunze și crenguțe în parc.

Și mai și lovește, țipă, fuge de lângă tine în mijlocul străzii și nu bagă în seamă copii.

Însă, „la prostii știe tot”:

– cum se pun încărcătoarele în priză
– cum pornește mașina de spălat și uscătorul
– cum găsește pe YouTube videouri cu ușile autobuzelor

Chiar dacă până azi ai auzit că autostimulările trebuie oprite, pentru că din cauza lor nu ține minte, iată ce trebuie să știi:

Exact contextul despre care ți s-a spus că îl destabilizează este cel potrivit să-l înveți ce trebuie să știe.

De unde începe, de fapt, dezvoltarea limbajului la copil

Ce trebuie să știe el în primele 4–6 luni de terapie este, în primul rând, să se joace cu tine.
Apoi, să ceară.

Și ca să se joace și să ceară, tu trebuie să intri în lumea lui și să rămâi acolo până când el se îndreaptă spre altceva.

Nicidecum să-l scoți din lumea „lui”.

Mămică dragă,

Nu începe niciodată terapia de recuperare a limbajului cu: „Spune mama!”
Nu începe să-l ajuți să fie atent cu: „Uită-te la mine!”
Nu începe să-l înveți să se joace cu: „Fă puzzle!”
Nu începe să-l înveți să nu mai lovească cu: „Mâinile cuminți!”

Cum te conectezi cu copilul tău prin joacă (chiar și când pare imposibil)

Începe de azi cu:

Hai să fugim împreună!
Hai să sărim!
Ooo, ce interesante sunt ușile! Ia să le închidem și deschidem!
Acasă, ai pus în ordine A de la arici, B de la balon, C de la cal… Pun și eu D de la dragon!
Wow, cum se învârte cercul în mașina de spălat!
Wow, ce roți mari are mașina asta!

Apoi ajută-l să ceară, fără să-l întrebi „Ce vrei?”, ci spunând:

Vrei apă. Apă. Apă.
Vrei trenul. Trenul. Trenul.
Fugi. Fugi. Fugi. Vrei să fugi.

Ajută-l apoi să aleagă, arătând cu degetul:

Vrei tren sau autobuz?

Apoi ajută-l să aștepte 1–5 secunde înainte să-i dai ce vrea:

Vrei ursul. Imediat ți-l dau, așteaptă să închid ușa.

Și… să completeze un sunet sau o silabă din cântecele cu „Roțile autobuzului” sau dintr-un cântec inventat de tine, poate chiar despre „fluturăm mânuțele”.

Când înveți să vezi „obsesiile” altfel, începe schimbarea

Mami, dacă tu înveți de azi să transformi „obsesiile” copilului în motivație pentru a se conecta cu tine și a cere ce vrea, fără să-l oprești din ce face și fără să-l forțezi, vei face echipă cu el.

Și din punctul ăsta începi să-l înveți să vorbească.

Da, vorbirea necesită timp investit de tine.
25–40 de ore pe săptămână de lucru intensiv, cu metode corecte de predare.

Dar prin joacă.
Nu în cabinete reci.
Nu la masă, pe fișe.

Nu renunțând la viața ta de mamă, ci folosind exact situațiile zilnice pentru dezvoltarea copilului.

Așa că dacă azi piticul tău:

– nu zice niciun cuvânt
– spune puține cuvinte
– nu se uită în ochii nimănui
– nu răspunde când îl strigați
– fuge, aliniază obiecte
– flutură mâinile, deschide uși
– nu imită
– nu răspunde instrucțiilor

Fă ca procesul de învățare să fie „doar în joaca aia absurdă” a lui.

Dacă puiul tău are contextul necesar creat de tine, el își va atinge potențialul.

Iar contextul îl creezi din NEVOIA lui. Din „OBSESIA” lui.

Rămâi alături de mine să înveți cum să vorbești cu inima copilului tău, înainte să-i pui la treabă mintea.

Ține minte: chiar dacă eu însămi sunt psihoterapeut și știu toate metodele, mi-e inimaginabil de greu, de multe ori, să mă pun la mintea fetiței mele de 2 ani.

De aceea pot fi alături de tine să-ți ajuți copilul.

Fii binecuvântată!