Cum am învățat o fetiță să spună „toarnă” în 10 minute

Concediu cu Roberta. În piscină apare o fetiță fix de vârsta ei (2 ani și o lună) care nu spunea decât „da”, „nu”, „mama” și „tata”.

Copil fără autism. 100% fără autism. Știa orice receptiv. Dar doar 4 cuvinte.

Copil dus la creșă de la 1 an „pentru a învăța să vorbească, pentru că părinții muncesc mult și nu au timp de ea și o lasă mult la desene. Și așa e mai bine între copii decât la desene.”

Paranteză aici: tare mult îi apreciez pe acești părinți pentru că au ales calea mai puțin periculoasă: creșa.

Deși, evident, simpla plasare a copilului între alți copii nu îl face automat să vorbească. Drept dovadă era chiar această fetiță, de la care se aștepta vorbirea doar pentru că nu mai avea acces la desene, după ce între 6 luni și 1 an de viață petrecuse aproximativ 8 ore pe zi în fața ecranelor.

Cum a ajuns să spună „toarnă”

Revenind la cum am ajutat-o să ceară „toarnă”, trebuie să vă spun că Roberta nu vorbește cu străinii decât după aproximativ 50 de minute.

Când bunica fetiței a întrebat-o cum o cheamă, Roberta s-a ascuns în spatele meu și bunica mi-a zis:

„A, nici ea nu vorbește. Așa sunt copiii ăștia în ziua de azi. Vorbesc greu.”

„Vorbește foarte bine”, i-am zis eu, „dar după 50 de minute.”

Nu a părut convinsă, dar a zâmbit politicos.

Și după câteva minute, Roberta strigă în piscină:

„Mami, fetița mi-a luat broscuța.”

Și bunica face ochii mari:

„Aaa, vorbește așa bine? A noastră doar mama, tata, da și nu. Merge la creșă demult?”

„Nu. Deloc.”

Și m-am îndepărtat de bunică să merg să o ajut pe Roberta să-i ceară fetiței broscuța.

Am învățat-o să-i dea fetiței la schimb delfinul și am profitat de moment să ridic delfinul la nivelul ochilor mei, să aștept ca fetița să se uite la el și apoi la mine. Am umplut delfinul, am turnat de câteva ori apă din el ca să o fac curioasă și am așteptat reacția ei.

A strigat:

„Da! Daaaaa!”

Am bănuit că, neștiind să ceară „toarnă”, a zis „da”, posibil pentru că părinții o întreabă mereu: „Vrei X?”, în loc să o ajute să ceară direct obiectul sau acțiunea.

Și atunci am modelat:

„Toarnă. Toarnă. Toarnă.”

Roberta a zis „toarnă!”, dar eu am mai așteptat să încerce și fetița. La a treia repetare a cuvântului „toarnă” am turnat, chiar dacă ea nu a spus nimic.

Și în 10 minute am repetat metoda de zeci de ori, până când fetița s-a plictisit de joc și s-a îndreptat spre colacul ei.

Nu s-a plictisit însă înainte să spună:

„Toaă.”

Ce mi-a confirmat această întâmplare

Bunica a făcut ochii mari:

„Știi să vorbești? Păi de ce cu noi nu spui, fată, nimic și țipi?”

Am zâmbit și i-am zis:

„Are nevoie să i se repete de zeci de ori CUM să vorbească.”

Și, ca să nu intru în dispute, m-am îndepărtat de bunică și m-am dus la fete să ne mai jucăm cu altceva.

La un moment dat, fetița s-a dus cu colacul la bunică și i-a zis, arătând cu degetul spre mine:

„Mama toaă.”

(Mama Robertei a turnat apă. Cam asta a vrut să-i spună.)

M-am dus spre ea și i-am zis:

„Vrei să mai torn? Uite, torn iar. Dacă vrei să ne mai jucăm trebuie doar să-mi spui ce vrei.”

„Toaă!”, mi-a cerut.

Și ne-am mai jucat câteva minute, până a venit bunicul să le ia la masă.

Mămici, vă spun povestea asta pentru că cred că e necesar să vă reamintesc că nu orice copil care nu vorbește la 2 ani are automat autism.

Poate fi vorba de întârzieri în limbajul expresiv cauzate de lipsa stimulării verbale și de timpul petrecut în fața ecranelor.

Și dacă este dus la grădiniță, dar acasă nu este stimulat corect, poate să întârzie 1, 2 sau chiar 3 ani vorbirea. Până ajunge să stagneze și pe alte paliere ale dezvoltării și, la un moment dat, să fie diagnosticat cu întârzieri globale în dezvoltare.

Și părinții, de teamă, îl duc la logopedul care nu știe să lucreze pe toate cele 5 paliere ale dezvoltării... și de aici pot apărea crize de nervi mai puternice, refuzul de a mai lucra, stagnare și uneori regres.

Dacă vreți să vă învățați copiii să vorbească prin joacă

Îmi doresc să fiți cât mai multe dintre voi „norocoase” să vă vorbească piticii învățându-i cu mult joc și metode potrivite.

De aceea am pregătit, pentru toate mămicile care vor să-și folosească timpul de acasă și toate activitățile casnice pentru a-și învăța copiii să vorbească, un set de peste 30 de jocuri filmate cu mine și cu Roberta, cu păpuși, marionete și jucării.

Se numește „Astăzi se joacă. Mâine vorbește – Jocuri simple care dezvoltă vorbirea, gândirea și conectarea prin joacă reală.”

Aveți de acum tot ce aveți nevoie să vă ajutați copiii în timp ce spălați vasele, le puneți în sertare, spălați și puneți la uscat haine, le așezați în dulap, udați florile, dați cu aspiratorul, ștergeți praful, mergeți la piscină sau în locurile de joacă.

AICI găsiți setul de jocuri video.

Haideți la joacă!