Cum am învățat-o pe Roberta să vorbească

Practica contează mai mult decât teoria

Practica ajută orice mamă să reușească. Oricâtă teorie am ști, avem nevoie să-i ajutăm direct pe copii să vorbească.

Iată ce am făcut eu concret, de la 3 săptămâni de viață ale Robertei, pentru a o ajuta să vorbească:

Multe cântece și poezii

La culcare, pe lângă rugăciunea spusă șoptit, îi cântam 2–4 cântece.

Eu, nu gadget-urile. Gadget-urile cu melodii NU dezvoltă limbajul verbal spontan și funcțional. În plus, agită creierul. Deci nu sunt indicate pentru somnul copiilor, deși veți auzi sfaturi care încurajează “sunetele albe”.

Jocuri senzoriale și cititul de povești

M-am jucat mult cu ea senzorial, în timp ce îi cântam și îi vorbeam șoptit despre tot ce făceam, încă de la a 6-a zi de viață:

„Mama face masaj. Picioarele. Mâinile. Masează burtica.”

I-am citit povești de la 2 luni, cu o singură imagine pe pagină:

„Vaca. Vaca. Vaca. Face muuuuu.”

De la 3 luni de viață, i-am cântat cântece cu mișcări, astfel încât să urmărească atent acțiunile mele.

I-am arătat și imagini cu obiecte, mutate în toate pozițiile, pentru a o ajuta să urmărească cu privirea. Este un exercițiu foarte util pentru dezvoltarea atenției copilului, indiferent de vârstă.

Masaj și exerciții pentru gură și față

De la 4 luni, i-am făcut masaj în zona gurii, zilnic 5–15 minute, în timp ce îi cântam ușor.

Am făcut și exerciții de miogimnastică, atât în oglindă, cât și față în față, de la 3 luni: scos limba, clănțănit dinții etc. Obiectivul era ca ea doar să privească.

Intraverbal și etichetarea obiectelor

De la 4 luni, am lucrat intraverbalul simplu, pe poeziile și cântecele pe care deja le auzise de zeci de ori: cântam și mă opream 3 secunde la ultimul cuvânt, să aibă timp să încerce și ea.

Am etichetat mereu orice făceam, vedeam, auzeam, simțeam — eu, ea sau alți oameni:

Mama râde. Tata face patul. Bunica doarme. Se aude centrala.

Am început și exercițiile de verbalizare de la 4 luni, pronunțând silabe și cuvinte alungite, cu voce joasă și blândă:

Maaaaaaama. Taaaaaati. Uuuuurcă.

M-am jucat mult cu părțile corpului, etichetând fiecare parte:

Capul. Capul. Capul. Burticaaaaa. Burtiiiica. Burtica.

Dezvoltarea cererilor și a comunicării

Am învățat-o să ceară arătând cu degetul de la 6 luni. Repetam numele obiectului de 3 ori, fără pauze între repetiții.

De la 9 luni am început trainingul de cereri verbale, cu pauze de 3–5 secunde între repetiții, și am pus-o să ne strige prin casă/curte. Obiectivul nu era să strige verbal, ci să audă cum se strigă.

De la 6 luni, îi puneam întrebări constant:

Ce face tata? Unde mergem? Cine e aici?

Răspunsul meu era imediat, pentru ca ea să audă ce ar trebui să spună când va putea.

Implicarea intensă e cheia

Sunt doar 15 din obiectivele pe care le-am lucrat de sute de ori, până a învățat.

De ce detaliu atât de mult? Pentru că vorbirea nu apare simplu. E nevoie de implicare multă.

Roberta nu și-a oxigenat creierul bine la naștere, iar eu nu am lăsat nicio zi fără să lucrez intensiv, încă din ziua a 3-a.

Laboratorul de vorbit pentru mame

Am creat un laborator live, doar cu practică, „Laboratorul de vorbit”, pentru mamele care vor să învețe cum se aplică metodele de mai sus și multe altele (imitația, instrucțiile, mandul, tactul, verbalizarea, poveștile, cântecele, intravervalul etc.).

Până pe 17, costul este 399 lei (apoi 499 lei).

În atelier nu vei primi teorie, ci practică directă și șansa să primești feedback pe videouri trimise de tine.