3 lecții învățate în 20 de ani de lucru cu copii

Dragi mămici dragi, 

Astăzi este despre lecții.

Pentru că toate învățăm din lecții. Din eșecuri, căderi, reveniri și ridicări.

Și vreau să fim toată luna august conectate la noi înșine, la Dumnezeu și la realitatea vieții de mămici. Nu la viața care apare pe rețelele sociale. Cea fardată și dichisită.

Atenție, mămici, vorbesc astăzi despre lecții pe care le-am învățat lucrând cu copii cu întârzieri în dezvoltare.

Și repet asta pentru că vreau să înțelegeți toate mămicile care mă urmăriți că eu nu lucrez cu copii cu autism și punct.

Eu lucrez cu copii cu întârzieri în dezvoltare. Întârzieri cauzate de diverse diagnostice. Am explicat pe larg multe dintre motivele întârzierilor în dezvoltare în cursul meu gratuit „Ajută-ți copilul să vorbească, să se joace și să fie liniștit!”.

Este important să știți concret cu ce tip de copii lucrez eu, pentru a decide în cunoștință de cauză dacă apelați la mine sau nu.

Și vă spun aceste detalii tocmai pentru că eu sunt psihoterapeut de familie. Privesc orice copil, indiferent de diagnosticul lui, ca pe un întreg.

Un copil care are aceleași nevoi ca un copil fără diagnostic și un copil cu aceleași drepturi ca cel fără diagnostic.

Și care trăiește într-un mediu familial.

Pentru că aici este unul dintre cele mai importante detalii, de atât de multe ori ignorat: familia copilului.

Mediul în care este crescut. Oamenii care îl cresc. Ei cu ei, cu traumele lor, cu bucuriile, speranțele și modurile lor de a reacționa la bucurii și suferințe.

Eu, ca psihoterapeut de familie, privesc copilul cu credința că orice diagnostic are o poartă spre recuperare.

Că este recuperare parțială sau totală, pentru mine este tot același drum: părinții și specialiștii fac tot ce ține de ei să ajute copilul să recupereze cât mai mult, pentru a putea duce o viață împlinită.

Misiunea mea este să echipez familiile cu instrumentele necesare pentru a crește copii independenți și împliniți.

Așa că, dacă vrei un copil, nu un roboțel care să răspundă mecanic oamenilor, ești în locul potrivit.

Acum, că am evidențiat din nou care îmi este menirea în lume, hai să trecem la lecțiile pe care le-am învățat în 20 de ani de muncă asiduă cu copii și mămici.

Prima lecție: Fără Dumnezeu, noi, mamele, nu putem nimic

Credința în Dumnezeu aduce putere să lucrezi cu copilul și să cauți și să găsești oameni care să te ajute.

Asta este credința mea și nu trebuie să fii de acord cu ea.

Dar dacă vei lucra cu mine, vei ști că eu iau decizii în primul rând în baza credinței mele în Dumnezeu.

Cred că, oricât ar fi de greu un drum, el poate fi parcurs dacă eu, mama, știu că am responsabilitatea să îmi cresc copilul așa cum cere Dumnezeu: cu grijă și dragoste.

Și asta presupune să Îi cer Lui ajutor, rugându-mă pentru putere, soluții, oameni care să mă ajute și consecvență.

Eu cred că Dumnezeu are un scop cu fiecare dintre noi și, chiar dacă noi nu îl înțelegem poate ani de zile, la un moment dat îl vom înțelege.

Este cazul unei bunici de copil cu autism care mi-a zis cu lacrimi în ochi:

Eram o femeie foarte bogată și nepăsătoare înainte să îl am pe Tudor. Ba chiar disprețuiam copiii cu nevoi speciale. Când am aflat diagnosticul lui m-am înfuriat, dar am înțeles apoi că tocmai diagnosticul lui m-a transformat ca om: să înțeleg că oricâți bani aș avea, nu pot nimic fără Dumnezeu.

Povestea acestei bunici poate fi și povestea ta.

Și tare aș vrea să putem toate, mămicile, să ne autoanalizăm și să facem din binecuvântările și durerile noastre căi prin care să ajutăm alte mămici.

Prima lecție pe care am învățat-o, după 20 de ani de lucru cu copii cu întârzieri în dezvoltare, este că fără Dumnezeu, noi, mamele, nu putem nimic.

Credința în Dumnezeu aduce putere să lucrezi cu copilul și să cauți și să găsești oameni care să te ajute.

A doua lecție: Valoarea ta te ajută să mergi mai departe

Valoarea ta, pe care sper să ți-o știi deja, te ajută să mergi mai departe și atunci când oamenii îți neagă sau îți critică felul de a-ți crește copilul.

S-ar putea să fi auzit și tu poate de zeci de ori:

„Tu nu ești specialist, nu poți lucra cu copilul tău.”

„Lasă specialiștii să-și facă treaba, de asta îi plătești, tu fii doar mamă!”

Și dacă ai simțit nevoia să-i asculți sau deja i-ai ascultat, iar copilul tău încă nu progresează cum știi că se poate progresa, este timpul să te uiți la mamele care au reușit cu piticii lor.

Să te uiți la cele care au pus cap la cap metodele învățate de la specialiști, au fost consecvente ani de zile și au mers înainte, împotriva curentului tot mai răspândit:

„Dă-i pastile, fă-i transplant, du-l la delfini, neurofeedback, terapii cu îngeri, delfini, cai și alte terapii alternative și va fi bine fără educație specială.”

Ce am văzut eu în 1 an de program START, programul meu complex în care mămicile lucrează zi de zi, timp de 12 luni, cu metode validate științific și au susținerea mea ori de câte ori au nevoie, este că după 1 an de muncă asiduă cu piticii lor, în viața reală, cu o structură clară și cu reevaluare periodică, sunt mult mai pregătite decât un specialist care lucrează de 5 ani, dar fără structură.

Am văzut clar în acest ultim an de program START că, dacă mama știe să-și evalueze singură copilul și cunoaște metodele prin care să-l învețe tot ce nu știe, pe cele 5 paliere ale dezvoltării în paralel: și pe comportament, și pe limbaj, și pe joc, cogniție și motricitate, nimeni nu o poate opri.

Indiferent ce aude de la alți oameni sau de la alte mame care cred că:

„N-ai ce face, atâta poate copilul!”

sau:

„Tu ești doar mamă, nu trebuie să faci cu el ce face specialistul!”

Și aici intervine valoarea ta personală.

Dacă îți știi adevărata valoare, nu vei opri drumul pe care ai pornit cu copilul atunci când ceilalți îți vor spune că muncești degeaba.

Sau că nu se poate în felul în care o faci tu.

Sau că tu nu ești capabilă.

Tu, mami, ești valoroasă, indiferent de cât la sută recuperează copilul tău.

Atâta timp cât muncești cu el pe baza științei… faci deja tot ce poți.

Deci ești valoroasă.

Și chiar și dacă nu ai puterea să lucrezi o perioadă cu copilul, pentru că de obicei în primele 3-6 luni nu prea poți munci, ci ai nevoie să înțelegi diagnosticul, să te informezi, să te ridici tu emoțional… tot valoroasă ești.

Pentru că așa te-a creat Dumnezeu.

Și ai valoare în ochii Lui.

Indiferent de diagnosticul copilului tău. Și de evoluția lui.

Să fii mamă de copil cu întârzieri în dezvoltare este cel mai greu job din lume.

Să fii mamă, în general, este extrem de greu. Dar mamă de copil cu întârzieri este cel mai greu.

Asta cred eu după 20 de ani de muncă alături de copii și familii cu diagnostic.

Un loc unde plâng mult, chiar dacă multe mămici nu mă văd.

Unele mă văd pentru că plâng în timpul sesiunilor. Alte mămici nu îmi vor vedea niciodată lacrimile, dar ele există.

Și sunt recunoscătoare pentru ele.

Pentru că lacrimile îmi aduc mai mult curaj și determinare să îmi continui misiunea de a ajuta mămicile să crească pitici sănătoși.

A doua lecție pe care am învățat-o în 20 de ani de muncă împreună cu familiile copiilor cu diagnostice este că atunci când mama își conștientizează valoarea, poate merge mai departe și când oamenii îi neagă sau îi critică felul de a-și crește copilul.

A treia lecție: Adevărul științei trebuie spus întotdeauna

Și asta chiar dacă va înfuria unele mame.

Aici se cern mămicile care vin spre mine de mămicile care aleg calea minunilor rapide.

Eu spun mereu că ecranele dăunează grav dezvoltării creierului și că, din cauza lor, apar multe întârzieri în dezvoltare.

Asta nu înseamnă că ecranele cauzează autism.

Dar da, ecranele cauzează multe dintre întârzierile în dezvoltare și, dacă deja copilul are autism, simptomele i se vor agrava dacă este lăsat cu orele la ecrane.

Asta spune știința.

Și eu asta am trăit pe pielea mea 20 de ani.

Iar mămicile copiilor „mei” o spun toate, cu mâna pe inimă:

„Când am oprit ecranele, copilul meu a început să fie atent. Și lucrând cu metodele științei, și fără ecrane, a recuperat enorm.”

Uneori m-am înfuriat când mamele m-au apostrofat spunând acest adevăr.

Și am spus dureros de direct că mamele trebuie să se ocupe de copii, nu să îi lase la ecrane zi-lumină și apoi să îi acuze pe specialiști că nu le recuperează ei copiii pe gratis.

Și m-am înfuriat pentru că iubesc copiii și știu ce drame trăiesc ei când devin dependenți de ecrane și apoi tot ei plătesc cu întârzieri în dezvoltare.

Și… ce credeți?

Zeci de mămici care la început m-au jignit au ajuns la mine după luni sau ani în care și-au lăsat copiii la ecrane, așteptând să vorbească de la sine.

De asta am tot continuat să informez.

Cu riscul de a fi apostrofată.

Ba în 3 dăți am vrut să renunț la domeniul întârzierilor în dezvoltare din cauza urii cu care am fost împroșcată pentru că spun adevărul:

Copiii nu se recuperează doar cu cartonașe și puzzle-uri, cu terapii minune și doar cu căști puse pe cap și pastile-minune. Ci cu multă muncă a părinților cot la cot cu specialiști care învață mereu.

Și învață cum să predea copilului din toate domeniile dezvoltării, nu doar limbaj sau joc sau comportament.

Pentru că, dacă lucrezi cu copii cu întârzieri globale, ai nevoie, ca specialist, să lucrezi pe cele 5 paliere ale dezvoltării: cognitiv, motor, limbaj, joc și comportament.

Altfel le spui părinților jumătăți de adevăr: că îi ajuți pe copii să recupereze.

Dar, de fapt, îi înveți pe acei copii doar fragmente din întreaga lor dezvoltare.

A treia lecție pe care eu am învățat-o în 20 de ani de lucru cu copii cu întârzieri în dezvoltare este că adevărul științei trebuie spus întotdeauna, chiar dacă va înfuria unele mame.

Slavă Domnului că eu am avut oameni minunați în jurul meu, care m-au susținut și ca specialist, și ca mamă, să mă ocup de copii și de propria mea fetiță, ajutându-i pe cele 5 paliere în paralel.

Ca să poată deveni cât mai independenți cu putință.

Din fericire, am în continuare lângă mine psihoterapeuți și mămici care m-au adus mereu cu picioarele pe pământ:

Dumnezeu mi-a dat o misiune, să ajut mamele să își ajute copiii să se dezvolte sănătos chiar dacă au întârzieri în dezvoltare.

Și m-am întors mereu din drumul renunțării la meseria mea.

Cele 3 lecții pe care eu le-am învățat în 20 de ani de muncă asiduă cu pitici și mămici minunați m-au învățat că mămicia este cea mai grea meserie din lume.

Și tocmai pentru că este cea mai grea, noi, mamele, avem nevoie de:

• credință puternică în Dumnezeu
• să ne conștientizăm valoarea noastră reală
• să acceptăm că adevărul științei trebuie spus întotdeauna, chiar dacă va înfuria unele mame

Și mai este ceva ce am înțeles în acești 20 de ani de muncă în domeniul sănătății mintale a copilului și a familiei.

Atunci când devii mamă, nu mai poți fi niciodată la fel de liniștită ca înainte de a avea copii.

Niciodată.

Și avem o responsabilitate uriașă pe umerii noștri: de a ține piept tuturor furtunilor vieții.

Pentru că niște pui de oameni au nevoie de noi sănătoase și împlinite.

Fiți binecuvântate, mămici minunate!