Back to Blog
Mamă care își ține copilul în brațe într-un moment de conexiune emoțională, simbolizând relația dintre starea emoțională a mamei și dezvoltarea copilului.

Ești rănită dar vrei să fii mama perfectă ?!

întârzieri în dezvoltare Apr 06, 2026

Mămici, vin cu sufletul către voi azi, de la mamă la mamă.

Cred că una dintre cele mai mari amăgiri cu care trăim ca mame este ideea că putem crește copii sănătoși emoțional și în dezvoltare, în timp ce propriile noastre răni strigă să fie vindecate.

Le spun des mămicilor că mămicia nu e noroc. Nu e ruletă. Nu e o tarabă din piață din care ne alegem doar ce ne place.

De multe ori, aceste lucruri sunt greu de acceptat. Pentru că înseamnă să recunoaștem că, pentru a avea grijă de copilul nostru – de limbajul lui, de comportament, de autonomie și de felul în care se dezvoltă – avem nevoie mai întâi să avem grijă de noi.

De ce este atât de greu să accepți că ai nevoie de ajutor ca mamă

Pentru multe mame, primul pas este cel mai greu: să accepte că au nevoie de ajutor.

Nu pentru copil. Pentru ele.

Chiar și atunci când o mamă acceptă acest lucru, procesul este dificil de început. Iar dacă a început, de multe ori este greu de dus mai mult de câteva luni.

Mai ales atunci când, în propria copilărie sau în relațiile de adult, ai trăit cu ideea că trebuie să reușești singură. Sau cu convingerea că instinctul matern te va învăța automat tot ce trebuie să știi despre creșterea copilului.

În aceste condiții, este foarte greu să începi cu adevărat munca interioară.

Mămicia presupune muncă reală cu tine însăți

Realitatea este că nu există mămicie fără muncă serioasă cu tine însăți.

Oricât de frumoasă ai fi, oricât de inteligentă sau stabilă financiar, mămicia rămâne un capitol complet diferit de cele în care poate excelezi deja.

Și este aproape imposibil să accepți această muncă interioară dacă te înconjori de alte mame pentru care:

  • vindecarea personală este o prostie
  • învățarea modului de a crește un copil este o pierdere de vreme
  • sau totul este văzut ca o metodă prin care cineva profită de „problemele tale”

Uneori poate părea că ești o mamă care are în ea tot ce îi trebuie pentru a crește, dar care trăiește în trupul unei femei speriate de creștere.

Pentru că știi că orice creștere reală presupune și durere. Iar după multe experiențe grele, e firesc să nu mai vrei să suferi.

Copilul tău te simte mai mult decât crezi

Mămică dragă, copilul tău te simte, chiar dacă nu știe încă să îți spună.

Copiii percep mult mai mult decât credem:
prin tonul vocii, prin felul în care mergem, prin privire, prin tensiunea din corpul nostru.

Nu îi putem păcăli.

Când credem că putem părea mama perfectă care face totul perfect, riscăm doar să ne amăgim singure și să pierdem șansa de a-l învăța pe copil lucrurile de care are cu adevărat nevoie.

Când, la exterior, pare că totul este sub control, dar în interiorul nostru este furtună, nu avem cum să fim cu adevărat prezente nici pentru noi, nici pentru copilul nostru.

Ai grijă de inima ta, pentru a avea grijă de copilul tău

Dacă îți iubești copilul, primul pas este să ai grijă de inima ta.

Să accepți că mămicia adevărată începe atunci când spui da creșterii tale personale, nu doar momentului în care ai devenit mamă.

Știu că multe mame sunt obosite de promisiuni, de guru sau de oameni care promit vindecări miraculoase.

Dar atunci când lucrezi cu tine, este important să găsești specialistul cu care simți că faci cu adevărat click. Pe cineva care te înțelege fără să te critice, dar care are curajul să te pună față în față cu tine însăți.

Nu pe cineva care îți spune doar ce vrei să auzi.

Pentru că atunci când tu începi să ai grijă de tine, începi cu adevărat să ai grijă și de copilul tău.