Povestea fetiței mele – dovada că mama simte cel mai bine

„Ai avut noroc de copil sănătos!” – sau nu chiar…

De multe ori oamenii îmi spun: „Ai avut noroc de un copil sănătos”. Dar eu știu că nu a fost doar noroc. A fost muncă, credință și multă implicare.

Pentru că la naștere, fetița mea, Roberta, a avut hipoxie.

Un diagnostic care putea fi fatal. Un diagnostic care mi-a adus teamă și nesiguranță în fiecare zi din primele luni de viață ale ei.

Cum a început totul

Cu experiența mea în lucrul cu zeci de copii, știam ce înseamnă hipoxia și ce riscuri există. Așa că mi-am spus:

👉 „Nu aștepta să vină de la sine. Ajut-o prin joacă, zi de zi.”

Am făcut un plan de intervenție clar, exact cum fac pentru fiecare copil din terapie: obiective, etape, pași.

Joaca – prima noastră terapie

Am început cu exerciții din audiobook-ul „Învață-l să se joace”, capitolele pentru primele luni de viață.

Totul era prin joacă strategică. Dar joacă în fiecare zi, de fiecare dată când era trează. Am completat totul cu kinetoterapie și cu metodele din cursul Magia Jocului.

Și am notat fiecare progres. Fiecare abilitate bifată. Fiecare cuvânt nou.

Rezultatele care mi-au dat speranță

La 10 luni, Roberta era deja peste nivelul de dezvoltare specific vârstei.

❌ Nu pentru că ar fi fost „supradotată”
✅ Ci pentru că nu am așteptat, ci am acționat.

Mulți m-au judecat că sunt „prea obsedată, prea implicată, prea stresată”. Dar eu știam că, dacă mama simte că ceva e în neregulă, instinctul acela nu greșește.

Lecția pe care am învățat-o

Copiii noștri nu sunt diagnosticele lor.

Da, pot avea un diagnostic greu. Dar asta nu îi definește. Și oricât de afectat ar fi creierul unui copil, șanse de recuperare există, dacă părinții sunt dispuși să fie acolo 100%.

Diferența dintre stagnare și progres o face implicarea nebunească a mamelor – da, „obsesia” aceea bună, care te face să lupți zi de zi pentru copilul tău.

Mesaj pentru toate mamele

Mămici, ascultați-vă inima. Dacă simțiți că ceva nu e în regulă, acționați!

💡 Primii 2 ani din viața copilului sunt esențiali. Fie că are sau nu un diagnostic, acești ani pot face diferența dintre o dezvoltare greoaie și o dezvoltare sănătoasă.

Fiți „nebune, absurde, prea implicate” pentru copiii voștri. Pentru că doar așa îi puteți ajuta cu adevărat.

👉 Concluzie: Povestea fetiței mele este dovada că mama simte cel mai bine. Și că dragostea, joaca și implicarea pot rescrie destinul unui copil.

👉 Te regăsești în povestea mea? Spune-mi în comentarii pe Facebook  cum ai simțit tu când ai știut că ceva nu e în regulă cu copilul tău. Împărtășește povestea ta – pentru că împreună putem fi sprijin una pentru alta.