Vrei să-l auzi vorbind? Începe prin a-i înțelege JOACA

Dragă mămică,

Dacă vrei să-ți ajuți copilul să se dezvolte cât mai sănătos, ca apoi să vorbească, fără presiune, fără să simți vinovăție și fără ideea că trebuie să fiți părinți perfecți, trebuie să începi prin a-l ajuta să se joace.

Astăzi vorbesc despre ceva ce, după părerea mea, este mult prea puțin înțeles atunci când avem un copil care încă nu vorbește: înțelegerea jocului.

Dacă puiul tău încă nu vorbește, probabil că primul tău gând este:

„Ce cuvinte să-l învăț?”
„Cum îl fac să repete?”
„Ce cartonașe să cumpăr?”
„Ce exerciții să fac?”

Dar înainte de a-ți răspunde la întrebările acestea, vreau să te întreb eu pe tine:
- Știi la ce nivel de joc este copilul tău?
- Știe ce să facă cu o mașinuță?
- Știe să imite o acțiune făcută de tine?
- Acceptă să intri în jocul lui?
- Se joacă pe rând?
- Îți cere să continui o activitate?
- Poate varia un joc?
- Poate folosi o jucărie pentru ceea ce a fost creată?
- Începe să se joace simbolic?
Sau mai degrabă învârte, aliniază, aruncă, flutură ori repetă aceeași acțiune iar și iar?

Întrebările acestea sunt importante pentru că jocul și comunicarea se întâlnesc foarte devreme în dezvoltarea copilului.

Copilul nu începe direct cu: „Mami, mai vreau să ne jucăm cu mașina.”

Mult înainte de asta, el începe prin a se uita la tine.

Apoi îți întinde mașina.

Apoi scoate un sunet.

Poate spune: „Vuuuum!”

Mai târziu: „Mai fă o dată!”

Apoi: „Mai vreau!”

Și, treptat: „Mai vreau să ne jucăm cu mașina!”

Dar toate acestea se construiesc în timp.

Nu apar pentru că i-ai arătat de 100 de ori un cartonaș cu o mașină, chiar dacă așa ți se spune.

Apar atunci când copilul începe să înțeleagă: „Omul acesta de lângă mine este interesant. Dacă mă uit la el, dacă îi arăt ceva, dacă scot un sunet, dacă spun un cuvânt… se întâmplă ceva care mă bucură.”

Pasul acesta este enorm pentru vorbirea lui, deși nu pare mare lucru.

Pentru copilul care încă nu vorbește, joaca trebuie să devină unul dintre cele mai bune terenuri pentru construirea vorbirii.

Dar atenție. Nu orice fel de joacă.

Și nu începem prin a spune: „Uite cum trebuie să te joci.”

Mai întâi îl observăm pe copil în întregime. Nu doar ce spune.

1. Evaluează jocul copilului

Știu că atunci când auzi „evaluare” poate te gândești la teste, foi și cabinet.

Dar eu vreau ca tu, mama, să înveți să îți observi copilul în viața lui reală.

Începe așa: pune-i câteva jucării și uită-te la el. Fără să-l corectezi imediat, observă:
- Ce alege?
- Ce face cu obiectul?
- Cât timp rămâne acolo?
- Repetă aceeași acțiune?
- Îți permite să te apropii?
- Se uită la ceea ce faci tu?
- Poate să te imite?
- Dacă împingi o mașinuță, încearcă și el?
- Dacă hrănești păpușa, poate copia?
- Dacă rostogolești mingea spre el, o trimite înapoi?
- Dacă te oprești într-un joc care îi place, încearcă să-ți comunice să continui?

Asta înseamnă să începi să vezi unde este copilul tău acum.

Pentru că dacă vrei, de exemplu, să se joace simbolic, nu poți să-l înveți jocul „de-a…” dacă el încă nu știe să imite o acțiune simplă.

Nu poți să-i ceri să se joace „de-a doctorul” dacă pentru el stetoscopul este doar un obiect pe care îl învârte.

Nu-i poți cere să se joace de-a pompierul când el n-a văzut niciodată un pompier în viața reală și nu i-ai arătat niciodată un furtun cu apă.

Nici nu-i poți cere să se joace de-a grădinarul când el nu știe ce e o floare, o sapă sau măcar stropitoarea și apa.

Și nu poți să-i ceri conversație dacă el încă nu a descoperit plăcerea unui schimb simplu cu tine.

De aceea evaluăm. Nu ca să punem o etichetă copilului.

Ci ca să știm de unde pornim să-l ajutăm cu joaca.

Și facem asta pentru ca în timpul jocului să construim vorbire.

2. Intră în jocul lui înainte să-l schimbi și învață-l să imite

Să presupunem că puiul tău ia mașinuța și învârte roata.

De multe ori adultul vine și spune: „Nu așa! Uite, mașina merge.”

Și îi ia obiectul.

Eu nu aș începe așa. Pentru că am văzut în 20 de ani de muncă împreună cu copiii care nu vorbesc că asta îi face să fugă de mine și să deteste joaca sănătoasă.

Mai întâi intru puțin în lumea lui. Mă uit la roată cu el. Poate o învârt și eu. Spun: „Vuuuum.”

Îi arăt că am observat ce îi place.

Și după ce m-a acceptat în joc… adaug un singur pas nou.

Pun, de exemplu, mașina jos și o împing puțin.

„Merge!” Apoi o opresc. „Stop!”

Mai târziu, poate mașina intră în garaj.

Poate merge la benzinărie. Poate duce ursulețul la grădiniță.

Observă ce am făcut: nu i-am distrus jocul. L-am lărgit.

Iar asta vreau să înveți și tu.

Nu să lupți cu fiecare autostimulare.

Nu să-i smulgi obiectele.

Ci să te întrebi: „Cum pot porni de aici și să-i mai adaug ceva?”

Imitația este foarte importantă.

Uneori noi vrem să ne imite copilul, dar nu ne gândim să-l imităm noi mai întâi.

Dacă bate cu cubul în masă, dar nu spune: „Pac, pac, pac…”, fă și tu ce face el, dar tu spune: „Pac, pac, pac.”

Dacă spune: „Aaaa”, spune și tu: „Aaaa.”

Poate se uită surprins la tine. Pentru că pentru o clipă descoperă: „Hei! Mama face ce fac eu.”

Apoi poți schimba puțin: „Pac, pac…” și faci pauză.

Sau spui: „Pac, pac, bum!”

Și aștepți.

Poate încearcă să te copieze.

Din astfel de schimburi simple construim:
- atenție la celălalt;
- imitație;
- anticipare;
- rândul meu – rândul tău.

Toate acestea sunt importante pentru comunicarea verbală.

3. Creează pauze și vorbește simplu în timpul jocului

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem este că umplem tot spațiul copilului.

Noi împingem mașina.

Noi facem baloanele.

Noi vorbim.

Noi întrebăm.

Noi răspundem.

Copilul nici nu mai are unde să intre.

Uite ce ai putea face diferit: dacă îi plac baloanele, fă trei. Apoi oprește-te.

Nu spune imediat: „Zi mai vreau! Zi mai vreau! Spune mai vreau!”

Doar așteaptă puțin.

Poate se uită la tine.

Poate întinde mâna.

Poate vocalizează.

Și tu poți modela simplu: „Baaaaaloane.”

Apoi faci imediat baloanele.

Ce învață? „Când comunic, omul din fața mea răspunde.”

Mai târziu, acel „baloane” poate deveni: „Mai vreau baloane.”

Și apoi: „Mai fă-mi baloane mari.”

Nu cerem ultima treaptă unui copil care abia este la prima.

Dacă puiul tău încă nu vorbește, nu este momentul pentru discursuri.

Nu trebuie să spui: „Uite, mami, această mașinuță roșie merge foarte repede pe șosea și acum se îndreaptă către garaj.”

E mult prea mult.

Spune:

„Mașina.”

„Merge.”

„Vuuuum.”

„Stop.”

„Hai!”

„Sus.”

„Jos.”

„A căzut!”

„Pic.”

Modele scurte. Repetate în contexte care au sens.

Și mai târziu le extinzi:

„Mașina merge.”

„Mașina s-a oprit.”

„Ursul merge cu mașina.”

Limbajul crește împreună cu jocul.

4. Nu transforma joaca în test
Asta este foarte important.

Uneori spunem că ne jucăm cu copilul, dar de fapt îl examinăm.

„Ce culoare este?”

„Ce este asta?”

„Cum face vaca?”

„Câte sunt?”

„Spune mașină.”

„Ce face?”

Și copilul ajunge să simtă că orice apropiere a adultului înseamnă că trebuie să dea un răspuns corect.

Dar joaca adevărată are și surpriză.

Și râs.

Și prostioare.

Și repetare.

Și plăcere.

Și momente în care copilul conduce jocul.

Dacă vrem ca el să folosească într-o zi limbajul pentru a intra în relație cu oamenii, atunci trebuie să descopere mai întâi că relația cu oamenii poate fi interesantă.

Nu mă interesează să știe 100 de cuvinte. Mă interesează să vrea să-mi spună ceva în timp ce este împreună cu mine, pentru că îi place să vorbească cu mine.

Să mă cheme.

Să-mi arate.

Să-mi ceară.

Să protesteze.

Să râdă cu mine.

Mai târziu, să mă întrebe.

Și, într-o zi, să-mi povestească.
De ce este important să cunoști nivelul de joc al copilului?
Mămică dragă, de aceea cred atât de mult în evaluarea jocului.

Pentru că două mame pot spune: „Copilul meu nu se joacă.”

Dar copiii lor pot avea nevoi complet diferite.

Unul poate avea nevoie să învețe să folosească funcțional o jucărie.

Altul știe joc funcțional, dar nu acceptă alt om lângă el.

Altul poate imita, dar nu știe să se joace pe rând.

Altul se joacă frumos, dar nu folosește jocul pentru comunicare.

Altul are nevoie să treacă spre joc simbolic.

Dacă nu știi unde este, nu știi nici ce urmează.

Nu trebuie să devii terapeutul copilului tău.

Și nu trebuie să-ți transformi casa într-un cabinet.

Tu ești mama lui.

Dar tocmai pentru că ești mama lui, ai sute de momente reale în fiecare săptămână în care vă puteți juca.

Iar dacă înveți să folosești aceste momente… o mașinuță poate deveni o ocazie pentru imitație.

Un balon poate deveni o ocazie pentru „mai vreau”.

Un ursuleț poate deveni începutul jocului simbolic.

Iar o joacă simplă, repetată zi după zi, poate deveni unul dintre locurile în care copilul tău începe să descopere:

„Merită să mă uit la mama.

Merită să fac ce face ea.

Merită să-i arăt.

Merită să-i cer.

Merită să-i spun.”

Și într-o zi, din toate aceste momente mici va apărea ceva la care astăzi visezi atât de mult:

„Mami, hai să-ți povestesc ce-am făcut în parc cu tati!”

Nu pot să-ți promit când va veni acel moment.

Dar te pot învăța să nu mai lucrezi la întâmplare până atunci.

Și ține minte ceva:

Drumul spre conversație nu începe cu o propoziție.

Începe pe covor, lângă copilul tău, cu o mașinuță și un simplu: „Vuuuum!”

Pentru că, înainte de a construi propoziții, copilul are nevoie să descopere bucuria de a face lucruri împreună cu tine, de a imita, de a comunica și de a se juca.

Iar tu poți transforma aceste momente obișnuite în ocazii valoroase pentru dezvoltarea lui.

Cu drag,
Monica Zincă